LOGO INVESTIGATORUL

Log in

Când sărbătorim Ziua Lenei

Pe străzile oraşului columbian Itagui rezidenţii au instalat duminică numeroase saltele şi hamacuri pentru a celebra "ziua leneviei", un eveniment conceput iniţial pentru a-i invita pe trecătorii stresaţi să îşi încetinească paşii, să se oprească şi să se relaxeze, informează AFP.

Această zi dedicată relaxării este sărbătorită în fiecare an începând din 1985 în acest oraş cu 200.000 de locuitori din nord-vestul Columbiei, ai cărui conducători vor să legifereze dreptul la odihnă.

În mod paradoxal, Itagui era cunoscut până la acea dată mai degrabă pentru activitatea sa comercială intensă şi pentru un parc industrial prosper.

În urmă cu 32 de ani, unul dintre locuitorii lui, Carlos Mario Montoya, a avut ideea ca oraşul să celebreze nu doar vitalitatea sa economică, ci ar trebui şi să înveţe să se relaxeze şi să aprecieze viaţa.

"Voiam să atragem atenţia asupra importanţei pe care o au timpul liber şi activităţile recreative" în societate, a spus Carlos Mario Montoya, în vârstă de 65 de ani.

Organizator al unui eveniment ce atrage în fiecare an tot mai mulţi participanţi, el este unul dintre puţinii oamenii care nu s-au odihnit duminică în Itagui. "Pentru dreptul la lenevie, cu toţii la muncă!", a spus Montoya, lansând o lozincă amuzantă.

Un concurs pentru desemnarea celei mai frumoase pijamale, o bătaie cu perne şi o cursă cu paturi pe roţi s-au aflat în programul evenimentului potrivit Agerpres.

"Cea mai răspândită boală din zilele noastre este stresul, tărăboiul din viaţa cotidiană", a spus John Jairo Alonso, purtând o pijama, în plină zi.

Întins pe o saltea uriaşă alături de soţia lui, mama lui şi câţiva prieteni, el a amenajat la nivelul solului un spaţiu confortabil pentru lenevit, sub privirile trecătorilor.

"Vă rugăm să nu ne deranjaţi", a spus el, zâmbind. "Ne vom petrece restul zilei în pat", a continuat acelaşi localnic.

Potrivit unui sondaj realizat în 2007 în Columbia, 24% dintre bărbaţi şi 28% dintre femei s-au declarat afectaţi de un stres de intensitate ridicată.

Ultima modificareSâmbătă, 28 Octombrie 2017 14:37
Login pentru a posta comentarii