LOGO INVESTIGATORUL

Log in

Ce muzică te adoarme mai bine

Unul dintre cei mai cunoscuţi creatori britanici de muzică electronică va lansa în luna martie un album despre care oamenii de ştiinţă spun că are capacitatea de a îi ajuta pe oameni să beneficieze de un somn odihnitor pe timpul nopţii.

Tom Middleton, DJ şi colaborator al trupei Aphex Twin, a devenit expert în ştiinţele somnului întrucât şi-a dorit să îi ajute pe britanici săadoarmă mai uşor. Muzicianul spune că a lucrat la acest album, intitulat "Sleep Better", în ultimii şase ani. 

Albumul, care trebuie ascultat cu o oră înainte ca utilizatorul să meargă la culcare, conţine o serie de secvenţe sonore concepute pentru a ajuta creierul să se deconecteze. Creatorul său afirmă că noul material discografic conţine tehnici pentru a reduce ritmul cardiac şi pe cel respirator, reducând în acelaşi timp şi presiunea arterială. 

Considerată "epidemia zilelor moderne", lipsa somnului influenţează negativ economia Marii Britanii întrucât generează, potrivit estimărilor, cheltuieli de până la 36 de miliarde de lire sterline pe an. 

Tom Middleton vrea să schimbe atitudinile existente, pentru ca nopţile dormite integral să devină o normă, nu un lux. El mai spune că îşi doreşte ca iniţiativa lui să devină la fel de vizibilă precum campania împotriva zahărului demarată de maestrul bucătar Jamie Oliver. 

"Acest proiect vrea să vă facă să regândiţi sănătatea şi igiena somnului vostru. Încercăm să deschidem un dialog despre îmbunătăţirea igienei somnului şi pentru a obţine o calitate mai bună a somnului. Putem să facem câte ceva în această privinţă şi sperăm că vocile noastre vor fi suficient de puternice pentru a se face auzite", a declarat muzicianul britanic. 

Tom Middleton a dezvăluit că a folosit "cele mai provocatoare tehnici de producţie muzicală" din întreaga lui carieră, încercând să îi facă pe oameni "să nu mai asculte". 

"A trebuit să îmi modific întregul mod de a produce muzică şi să folosesc tehnici foarte subtile", a adăugat artistul. 

Noul album se adresează persoanelor care întâmpină dificultăţi în a păstra un tipar regulat al somnului - precum părinţii tineri, infirmierele, medicii, angajaţii care lucrează în schimburi şi studenţii. 

Albumul va fi lansat pe 16 martie pentru a coincide cu Ziua Mondială a Somnului şi este sprijinit de mai mulţi oameni de ştiinţă, inclusiv de Michelle O'Reilly, profesor de ştiinţe cognitive şi neuronale la University College London. 

Albumul "Sleep Better" va fi comercializat în mai multe formate şi va putea fi achiziţionat pe CD, descărcat în format mp3, difuzat pe serviciile de streaming, dar şi sub forma unei aplicaţii omonime pentru smartphone-uri.

Login pentru a posta comentarii
Statistici T5
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.