LOGO INVESTIGATORUL

Log in

Facebook declanșează ofensiva împotriva propriilor utilizatori

Compania Facebook a răspuns vineri, într-un post de pe blogul corporaţiei, criticilor venite din partea cercetătorilor şi reprezentanţilor industriei de tehnologie care susţin că cea mai mare reţea de socializare din lume a transformat felul în care oamenii se comportă şi îşi exprimă emoţiile, informează Reuters. 

Facebook a argumentat că reţelele de socializare pot fi benefice pentru bună-starea oamenilor dacă aceştia folosesc tehnologia într-o manieră activă, cum ar fi să trimită mesaje prietenilor, nu într-o manieră pasivă, cum ar fi derularea fluxului de postări al altor oameni. 

Este pentru a doua oară în această săptămână când Facebook a publicat o astfel de replică, subliniind dorinţa de a apăra un model de business care transformă atenţia utilizatorilor în publicitate. 

Marţi, compania a dat publicităţii un comunicat în care spunea că fostul director Chamath Palihapitiya, care, în cadrul unei conferinţe, a acuzat în mod public Facebook că a ''distrus funcţionarea societăţii'', a lipsit şase ani şi nu era la curent cu eforturile companiei de a-şi îmbunătăţi serviciile. 

Joi, Palihapitiya şi-a revizuit declaraţia, scriind într-un post de Facebook că reţeaua ''este o influenţă pozitivă în lume''. 

Servicii online precum Facebook, Instagram, Twitter, Snapchat şi YouTube au fost criticate pentru natura lor adictivă şi promovarea comportamentelor antisociale. 

Un studiu publicat în luna martie de o echipă de cercetători americani, a ajuns la concluzia că folosirea acestor servicii cel puţin două ore pe zi este corelată cu sentiment de izolare socială, arată Agerpres. 

 

Organizaţia nonprofit Time Well Spent, condusă de un fost angajat Google, specialist în probleme de etică pe partea de design, îndeamnă companiile din domeniul tehnologiei să renunţe la produsele care încearcă să monopolizeze atenţia oamenilor. 

În articolul postat pe blog, Facebook a recunoscut rezultatele unor ''cercetări convingătoare'' care evidenţiază efectele negative ale social media şi a citat două astfel de studii. 

Cu toate acestea, compania a declarat că acele studii ''nu spun toată povestea''. În continuare, a citat studii care sugerează că pericole social media sunt exagerate şi că reţelele au potenţial pozitiv dacă sunt folosite corect. 

''Lucrăm cu psihologi sociali, specialişti în ştiinţe sociale şi sociologi şi colaborăm cu cercetători de top pentru a înţelege ce înseamnă bună-starea şi lucrăm pentru a face din Facebook, o companie care îşi aduce contribuţia pozitivă'', se mai spune în postarea de pe blog, semnată de directorul de dezvoltare de la Facebook, David Ginsberg, şi de cercetătorul, Moira Burke. 

Un reprezentat Facebook nu a dorit să comenteze pe marginea articolului de pe blog, precizează Reuters. 

Facebook cheltuie un milion de dolari pe cercetare în domeniul legăturii dintre tehnologie, dezvoltarea tinerilor şi bună-stare, se mai precizează în articolul de pe blog.

Login pentru a posta comentarii
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.