O pisică i-a adus stăpânei 700 de mii de euro
- Scris de Investigatorul 03
- Publicat în Actualitatea
Proprietara lui Grumpy Cat, una dintre cele mai cunoscute pisici din lume, graţie numeroaselor sale fotografii "morocănoase" publicate pe internet, a obţinut despăgubiri de 710.000 de dolari de la o companie care a folosit imaginea felinei fără a-i cere acordul, transmite AFP.
Grumpy Cat - despăgubiri de 710.000 de dolari pentru utilizarea neautorizată a imaginii sale
O instanţă din California a decis ca producătorul de cafea Grenade Beverage să plătească despăgubiri de 710.000 de dolari Tabathei Bundesen, proprietara lui Tardar Sauce, mai cunoscută ca Grumpy Cat, după ce compania a folosit imaginea felinei în mod abuziv.
Tabatha Bundesen, care locuieşte în statul american Arizona, semnase un contract cu Grenade Beverage, potrivit căruia imaginea felinei putea fi utilizată pentru promovarea unei băuturi reci pe bază de cafea, numită Grumppuccino. Însă compania s-a folosit de imaginea lui Grumpy Cat pentru a promova o cafea măcinată.
În plângerea depusă pe 11 decembrie 2015 se arată că "dispreţuitorul comportament al acuzaţilor a oferit pisicii morocănoase şi stăpânilor ei motivul de a fi cu adevărat supăraţi".