LOGO INVESTIGATORUL

Log in

Jaguar XJ220 şi Bridgestone

În septembrie anul trecut, Bridgestone a introdus pentru prima dată un proiect interesant care utiliza cea mai nouă tehnologie în producţia de anvelope pentru legendarul Jaguar XJ220. Această nouă evoluţie a fost râvnită mulţi ani de către proprietarii maşinilor clasice.

După patru luni, 17 specificaţii şi sute de testări, prototipul a fost produs, evaluat şi testat, iar produsul final a primit acum aprobarea atât de la inginerii Bridgestone, cât şi de la Justin Law; şi nimeni nu a condus automobilul XJ200 mai mult decât Justin. Datorită implicării sale active în proiect, a fost posibilă atingerea perfomanţelor mai ridicate ale noilor anvelope, comparativ cu cele deja montate pe maşină.

Justin Law a spus: „Nu este vorba numai despre cunoştinţe în materie de anvelope, ci şi despre maşină şi cum se conduce. Sunt unul dintre puţinii oameni care au fost destul de norocoşi să conducă constant acest automobil, timp de 23 de ani, cu care am acoperit peste 160.000 km. Dar nu luaţi cuvântul meu de bun. Cu Bridgestone am reuşit să aducem împreună inginerii şi conducătorii de teste auto de acum 25 de ani, care au garantat îndeplinirea scopului în mod corect.”

„Un proiect atât de încântător nu trebuie ţinut secret”, a adăugat Christophe De Valroger, Vicepreşedinte Consumer OE la Bridgestone Europe. „Pasionaţii de automobile de pretutindeni recunosc frumuseţea şi istoria Jaguar XJ220, iar din acest motiv am decis să spunem întreaga poveste într-un film.”

Vinerea aceasta, 24 martie, la ora 12:00 (ora locală a României), fanii s-au alăturat lui Justin, Don şi echipei de dezvoltare Bridgestone, precum şi lui Andy Wallace, John Nielsen, Alastair Macqueen şi Shinichi Watanabe, împreună cu maşina originală de pre-producţie a lui Don, şasiul nr. 004 şi au retrăit experienţa.

Jaguar XJ220 este în sfârşit recondiţionată. The Legend Lives On.

  • Publicat în Business
Abonează-te la acest feed RSS