LOGO INVESTIGATORUL

Log in

Averea de 100.000.000 dolari a lui Elvis Presley s-a evaporat

Fiica lui Elvis, Lisa Marie Presley, a moştenit 100 de milioane de dolari (71,5 milioane de lire sterline) în 1993 la vârsta de 25 de ani. După alţi 25 de ani, ea spune într-o declaraţie de proces obţinută de publicaţii americane că a ajuns la ultimii 14.000 de dolari, potrivit The Guardian.


Presley îl învinuieşte pe fostul ei manager, Barry Siegel, de gestionarea proastă a finanţelor sale şi l-a dat în judecată săptămâna trecută acuzându-l de "nesăbuinţă şi neglijenţă managerială" cu privire la moştenirea ei.

În instanţă, ea pretinde că veniturile i-au scăzut din cauza proastelor investiţii făcute de Siegel.

În replică, el afirmă că Lisa Marie Presley este de vină şi într-un proces intentat de el o acuză că ea este cea care a cheltuit averea. El cere daune de 800.000 de dolari, bani pe care ar fi trebuit să-i primească de la fiica lui Elvis.

Averea lui Elvis Presley se situa la câteva milioane de dolari la momentul morţii sale, în 1977, însă brandul său - care include parcul Graceland - a acumulat un fond de 100 de milioane de dolari, pe care Lisa Marie l-a moştenit când a împlinit 25 de ani.

Siegel a vândut 85% din partea ei deţinută la compania Elvis Presley Enterprises în 2005, o afacere despre care spune că "a diminuat datoriile Lisei cu 20 de milioane de dolari". Presley îl acuză că a pierdut milioane de dolari pentru investiţia în Core Entertainment, compania din spatele show-ului American Idol, care a falimentat în 2016.

Lisa Marie Presley, care a înregistrat trei albume, se află deja proces de divorţ cu cel de-al patrulea soţ, Michael Lockwood. Ea pretinde 16 milioane de dolari.

Lisa Marie Presley şi Michael Lockwood s-au căsătorit în Japonia, în ianuarie 2006. Primul ei soţ, Danny Keough, a fost cavaler de onoare la acea ceremonie.

Lisa Marie Presley şi Danny Keough au fost căsătoriţi în perioada 1988 - 1994 şi au împreună doi copii - actriţa şi modelul Riley Keough, în vârstă de 27 de ani, şi Benjamin, în vârstă de 24 de ani.

La 20 de zile după finalizarea divorţului de Danny Keough, Lisa Marie Presley s-a căsătorit cu cântăreţul Michael Jackson, aflat pe atunci în plin scandal generat de acuzaţii de pedofilie. Cuplul a apărut în imagni seminud, în celebrul videoclip al cântecului ”You Are Not Alone”, lansat de Michael Jackson în 1995.

Lisa Marie Presley a cerut divorţul de Michael Jackson în 1996 şi, după o scurtă logodnă cu rockerul John Oszajca în 2000, s-a căsătorit cu cel de-al treilea soţ al său, celebrul actor Nicolas Cage, în Hawaii, în august 2002. Nici acel mariaj nu a fost reuşit, pentru că Nicolas Cage a depus actele de divorţ după la doar 108 zile după nuntă. Divorţul cuplului a fost finalizat în mai 2004.

Ultima modificareDuminică, 25 Februarie 2018 11:51
Login pentru a posta comentarii