Cine este omul de 10 milioane de dolari
- Scris de Investigatorul 03
- Publicat în Actualitatea
Guvernul american oferă o recompensă de până la 10 milioane de dolari pentru informaţii care permit localizarea lui Mohammad al-Jolani, liderul Fateh al-Sham, fosta aripă al-Qaida din Siria, a anunţat miercuri Departamentul de Stat într-un comunicat citat de AFP.
„Este pentru prima dată” când Departamentul de Stat oferă o recompensă pentru găsirea unui membru al acestei organizaţii, au precizat autorităţile de la Washington.
Fateh al-Sham, cunoscut anterior sub numele de Frontul al-Nusra, este o grupare jihadistă siriană bine organizată şi cu experienţă în luptă.
Gruparea afirmă că a rupt legăturile cu al-Qaida în 2016, dar Washingtonul, care continuă să folosească termenul de „Frontul al-Nusra”, nu crede în această ruptură. „Frontul al-Nusra rămâne aripa al-Qaida în Siria”, afirmă Departamentul de Stat.
Gruparea este a doua cea mai importantă organizaţie jihadistă după Statul Islamic.
La sfârşitul lui ianuarie 2017, Fateh al-Sham şi alte patru grupări relebe, inclusiv influenta Nureddine al-Zinki, şi-au anunţat fuziunea în cadrul unei organizaţii numite Tahrir al-Sham (Eliberarea Sirie în limba arabă).
Statele Unite au desfăşurat recent o serie de raiduri aeriene în Siria împotriva grupării, eliminând mai mulţi dintre liderii şi combatanţii săi.